Timp, încotro mergi?

Timp, încotro mergi?

Nu am renunțat. Nu am fugit. Sunt tot aici. Dar timp nu e, aproape niciodată deși exact în timp trăim.

Primăvară întârziată, iarnă care nu vrea deloc să plece. Azi câte un fulg, mâine o picătură de ploaie.
Telefonul care nu-și mai găsește momentul să-și golească bateria.
Azi trebuia să o sun pe bunica. Iar nu am sunat-o. Imediat de sfârșitul lunii, adică imediat e o lună de când nu am mai sunat-o.

Păcătoasă viață!
L-am pierdut pe bunicu’și mi-a părut rău că nu l-am căutat prea des, de când am devenit adult și-n loc de “problemele” adolescentine au venit problemele cu adevărat “mature”.
Acum aș vrea s-o sun pe bunica. Ah, stai, lucrez toată ziua. Ea doarme la ora la care vin acasă. Las’că-i timp mâine.

Oare?
Când e cu adevărat “timp”? Azi amân să sun pentru că sunt ocupată. Maine nu zâmbesc pentru că-i urât afară și-mi “strică starea”. Ah da, am uitat că trebuia să mă plâng despre cum mă dor toate și n-am vreme de nimic.

Timp

Imagine via pinterest.com

Stop!
Așa trebuie să fie viața de adult? Nu, nu vreau să mă conformez. Nu accept. Sunt tânără. Iubesc. Am viața înainte. AM TIMP!

Nu-i mai ușor așa? Nu-i mai bine fără păreri de rău?

Ah, mâine promit să o sun pe bunica. O întreb de sănătate. De bătrânii peste care am văzut în copilărie cum trece timpul. Și despre tinerii cu care am crescut. Și dacă soarele la țară e mai cald și mai îmbrățișat decât aici.

Tu ce faci mâine? Ai timp?

2 Comments on Timp, încotro mergi?

  1. Uneori imi doresc sa o mai pot suna pe bunica…

  2. Cred. La fel si eu pe bunicul…
    Sentimentul acela ca ai vrea dar nu mai poti.. groaznic!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest