Când nu te mai cunoști nici măcar pe tine

Când nu te mai cunoști nici măcar pe tine e cam greu să mai revi la o bază de realitate. Ce vreau să spun prin asta este faptul că odată ce ajungi să te pierzi într-un abis de necunoștiță de sine e cam greu să îți mai revi. Aici nu vorbesc de nebunie, nu are legătură.

Cred că de mic copil viața ajunge să te formeze cum știe ea mai bine în funcție de momentele prin care treci. Ajungi să faci greșeli după greșeli sau să nu faci mai nimic. Să faci un lucru bun sau perfect în ziua de azi e cam greu, cel puțin pentru mine. Oricât m-aș strădui sunt undeva la mijloc întotdeauna – ajung până la un punct, iar apoi mă opresc crezând că e de ajuns și pac, am căzut în greșeala de a crede că am făcut destul.

Postarea de astăzi nu mai este așa cum obișnuiesc să le am pe celelalte. Vorbesc mult și despre tot și poate nici nu mă veți înțelege. Vreau să vorbesc despre greșeli. Nu doar despre cele pe care le faci și ești conștient că le faci, ci și despre cele pe care nici măcar nu ai habar că le-ai săvârșit, ci ești pus cumva în fața faptului împlinit și rămâi mut încercând să dai o explicație pe care nu o ai. Mă înțelege oare cineva până aici?

Când nu te mai cunoști nici măcar pe tine

Imagine via pinterest.com

Ce am urât în viața mea cel mai mult a fost să fac greșeli, orice fel de greșeli, în orice grad s-ar afla ele. Nu pot accepta că nu-s perfectă. De ce nu-s perfectă? Și problema cea mai mare la mine nu a fost greșeala în sine, ci faptul că ele porneau dintr-o intenție bună. Sau așa credeam; acum îmi cam dau seama că nu le-am gândit îndeajuns de tare.
Sunt vulcanică. Poate aici e problema. Acum că scriu și șterg și rescriu pentru ca măcar cineva să înțeleagă ce tot încerc să spun, îmi dau seama că aici este de fapt problema mea.

Când nu te mai cunoști nici măcar pe tine, cum te regăsești? Ce e de făcut, mai ales când ești încolțit și de un sentiment de vină?

2 Comments on Când nu te mai cunoști nici măcar pe tine

  1. Poate că ar trebui să ne iertăm pe noi mai întâi, să ne înţelegem şi să ne acceptăm aşa, cu greşeli. Să acceptăm că greşim şi să reparăm ce se mai poate, să nu le repetăm. Şi abia apoi să aşteptăm ca cei cărora le-am greşit să ne ierte.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest