De undeva dintr-un colț al camerei toamna vorbește

De undeva dintr-un colț cald al camerei mă uit pe geam și văd toamna. O văd pe ea, ca anotimp și e frumoasă. E rece și totuși emană apropiere, e colorată deși aduce uneori tristețe.
Iubesc toamna. O iubesc cu tot ce înseamnă ea – cu ploi reci, dar sunete delicate și melodice ale picăturilor de ploaie; cu vânturi furioase, dar care îți leagană sufletul.

Mi-am dat seama că nu mai sunt deloc ființa delicată și naivă care eram odată. Fetița de altădată, oricât ar vrea să mai fie mică, nu mai poate visa atât de mult, nu se mai poate juca atât de fericit. Și știu ce veți gândi sau spune, că nu trebuie să încetăm niciodată să visăm, căci visele sunt cele ce ne mai dau speranță. E adevărat, dar eu vorbesc acum de vise mature sau mai degrabă vise realizabile. Cele la care doar le făceai contur și aveai fluturi în stomac pentru câteva minute nu mai sunt. Sau nu le mai găsesc eu.

Sunt precum toamna. Cred că de aceea îmi place atât de mult, cred că de aceea mă regăsesc în felul ei de a fi. Nu sunt un om negativ, nici trist, nici mohorât – toamna, în absolutul ei, este veselă, e surprinzătoare, e … inspirațională. Mă simt inspirată de toamnă. Mă simt mai bună, toamna. E ciudat ce spun, nu?

De undeva dintr-un colț al camerei toamna vorbește

Cu toate astea sunt un om fericit. Am mai mult decât mi-aș fi dorit altădată. Simt iubirea cu toată inima. Mă simt mai puternică cu fiecare moment de cădere. Sunt mai binecuvantată cu oamenii pe care-i am în viața mea.

De undeva dintr-un colț al camerei nutresc timid gânduri de toamnă, calde și pline de miros de frunze. De undeva din acest colț aud foșnetul armonios al frunzelor care-mi mângâie auzul și-mi acoperă inima.
Câtă frumusețe!

Voi ce gânduri de toamnă aveți?

2 Comments on De undeva dintr-un colț al camerei toamna vorbește

  1. Dacă se dovedeşte că e ciudat ce ai spus, înseamnă că-s o ciudată pentru că m-am regăsit şi mi-a plăcut mult 😀

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest