Viața e ușoară, nu-ți face griji

Viața e ușoară, nu-ți face griji, scrisă de Agnes Martin Lugand reprezintă continuarea minunată a romanului Oamenii fericiți citesc și beau cafea.

Am promis, la recenzia romanului de mai sus, că voi reveni și cu recenzia la partea ce avea să urmeze. Știu, a trecut ceva timp de atunci, am lipsit o vreme, însă m-am reîntors.

Am citit Viața e ușoară, nu-ți face griji de curând și mi-a plăcut la fel de mult precum și prima parte. Totul se leagă, ai impresia că ști personajele de o viață întreagă, iar trăirile sunt cu atât mai intense.

După un an de la plecarea ei din Scoția, locul în care a cunoscut oameni frumoși care i-au devenit ca o familie, locul unde a văzut cum este să simtă iubirea din nou, Diane aprope că e vindecată de durerea trecutului.

Viața e ușoară

Însă o reîntâlnire neașteptată îi dă Dianei viața peste cap din nou și o pune în fața unor decizii nu foarte ușoare de luat. A doua ei “mamă” din Scoția, spun mamă pentru că Diane așa a ajuns să o considere, este pe moarte, iar omul pe care credea că nu-l mai poartă în inimă se dovedește a fi de fapt iubirea vindecătoare a vieții ei.

Bineînțeles că Felix, prietenul ei cel mai bun este tot lângă ea, încercând să o facă mai bine pe zi ce trece și să-i stea alături.

Dacă ați citit prima parte și sunteți curioși de cum decurge povestea Dianei, vă invit să citiți și a doua parte și să vedeți încă odată cum viața te pune uneori în fața unor evenimente ce te fac neputincios.

Lectură plăcută!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest