Despre cum și când m-am apucat de citit

Despre cum și când m-am apucat de citit am vrut să scriu de ceva timp, însă m-am tot gândit la cum să aleg cuvintele potrivite, mai ales că perioada în care am început să citesc a fost una chiar frumoasă.

Îmi amintesc că citeam încă din școala generală, dar erau poveștile clasice pe care, cred, orice copil le citește până la o anumită vârstă.
După ce am trecut de clasa a 5-a, am început să am teme de vacanță la literatura Română, teme ce constau în citirea unui anumit număr de cărți despre care să scriu mai apoi un rezumat.

Nu pot spune că făceam asta cu mare drag, mai ales din cauza faptului că vacanțele de vară mi le petreceam la bunici, unde am și crescut de altfel o bună perioadă de timp.
Aveam prieteni mulți, jocuri o grămadă și simțeam că cititul cărților nu face decât să-mi șteargă din timp.

Imagine via pinterest.com

Asta până în clasa a 8-a când, tot în urma unei liste de vacanță cu cărți pe care trebuia să le citesc, am fost îndrumată de tatăl meu să citesc Robinson Crusoe.
Bunicul meu avea o bibliotecă mare, cu cărți felurite încă din vremea când tata și unchiul meu erau mici, însă aceasta din urmă nu se regăsea printre celelalte carți. Tocmai de aceea tata mi-a cumpărat cartea și mi-a promis că îmi va plăcea foarte tare.

Convinsă prea puțin de faptul că mă va atrage într-un fel, am citit-o cu reticență la început, asta până în momentul în care m-am trezit interesată de poveste și cu greu îi mai dădeam drumul din mână.
Cam așa a început aventura mea în ceea ce privește cărțile, cam pe atunci au început să îmi placă cu adevărat.

După acea vacanță, zilele mele libere erau însoție și de câte o carte, iar după ce am început liceul, pasiunea mea pentru cărți a crescut și mai mult.
Am avut norocul de profesori și profesoare (în fiecare an am avut un alt profesor/profesoară la limba Română) care mi-au insuflat plăcerea de a citi, de a descoperi, de a învăța și înțelege despre alte lumi. Despre oameni și despre dragoste. Despre viață și despre prețuire. Despre curaj și despre teamă.

O carte îți deschide ochii spre o altă lume, te refugiază când simți că ai nevoie de liniște, îți deschide poarta imaginației, te învață să înțelegi, să te dezvolți, să te cunoști pe tine însuți.

Nimic nu poate face ceea ce face o carte. Te ridică din viaţa ta.. către o lume cu totul nouă, o nouă perspectivă. O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten.
– Dave Kellett

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest