Viața nu a fost nicicând mai frumoasă cum e acum când sunt cu tine

Viața nu a fost nicicând mai frumoasă, cum e acum când sunt cu tine.

M-am trezit într-o zi într-o lume în care nu aparțineam, într-o poveste care nu era a mea. Am citit multe povești frumoase, în niciuna nu simțeam că pot avea capitolul meu.
Am vrut să-mi scriu singură povestea, să adun cuvinte, să pun puține virgule, să las loc de începuturi, de capitole noi și memorabile, dar nu am reușit. Am înțeles că oricât ar ține de mine, destinul are și el rolul său.

Dar ai veni tu. Tu cu zâmbetul tău mereu prezent, tu cel care râzi din orice și nu mă lași supărată nicio secundă. Tu cel care mi-ai îmbrățișat nu doar trupul, ci și sufletul. Cel care mi-ai mângâiat inima și cu răbdare mi-ai dat curaj să cred din nou.
Tu, bărbatul meu, m-ai ascultat în fiecare clipă și mi-ai dăruit momente de fericite nemărginită.

Ție, dragul meu, îți dăruiesc acum cel mai de preț cadou pe care îl am – dragostea mea; respectul, atenția și încrederea mea, cu tot sufletul.
Ție, dragul meu, îți ofer zilele mele cele mai frumoase, momentele mele în care te voi face fericit, clipele cele mai calde în care te voi ține în brațe fără să ne spunem vre-un cuvânt – tu înțelegi totul chiar și în tăcere.

Viața îți va oferi cele mai de preț momente, cele mai fericite, cele mai împlinite și blânde zile pentru că meriți – tu meriți totul.

Cu toată iubirea pe care ți-o port, împreună cu promisiunea de a-ți rămâne alături o viață întreagă, de mână strânși puternic, îți spun La mulți ani, dragul meu!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest