Cele 40 de zile ale lui Chris Simion

Mă gândeam de ceva vreme la cele “40 de zile” ale lui Chris Simion, roman al introspecţiei şi al regăsirii de sine, însă parcă nu găseam niciodată momentul potrivit pentru a-l citi. Dar ştiţi cum este vorba aceea, cum că toate se întâmplă la timpul lor. Aşa a fost şi la mine.

A trebuit să trec printr-o perioadă care îmi clătina simţurile, ca să dau nas în nas cu romanul şi să simt că atunci este momentul cel mai prielnic pentru a-l citi. Mi-a plăcut din prima clipă.

Când un anume Zmeu Albastru şi o anume Floarea Soarelui se întâlnesc în drumul fragil al vieţii, parcă totul se schimbă. Într-o zi Zmeul se hotărăşte să-i ofere Florii un fir de aţă de care să se ţină strâns până când acesta se va întoarce de unde este plecat, însă firul e subţire, iar Floarea nu mai poate aştepta până la întoarcerea lui, aşa că se hotărăşte să plece în căutarea Zmeului. Ajunsă în vârful aţei, Floarea constată că Zmeul lipseşte aşa că aţa se rupe iar căderea este dureroasă.
La întoarcere Zmeul găseşte doar praful lăsat de Floare în urma ei, după profunda cădere.

40 de zile, nu este doar un roman, este o stare, un sentiment profund de iubire pentru celălalt, o trecere de la fericire la suferinţa supremă, la dărâmarea sufletului. Este un răspuns al maturităţii trecute prin chinurile suferinţei, o dorinţă de vindecare a sufleului şi de întâlnire cu eul.

Cele 40 de zile

Imagine via libris.ro

Schimbul de mail-uri dintre Floarea Soarelui şi Zmeu, dintre Floarea Soarelui şi Dumnezeu arată lupta care se duce cu adevărat înăuntrul fiinţei. Doar cel care trece printr-un asemena moment poate înţelege cu adevărat.

“Cei mai mulţi oameni mint de frica. Eu fac parte dintre ei. Îmi este frică să fiu cine sunt. Învaţă-mă să nu mai zic nu pot să fiu, înainte să încerc. Aşa nu o să aflu niciodată cine sunt. Fă cumva, Doamne, şi nu mă lăsa să mă joc de-a Tine. Credem că îi păstrăm pe oameni lângă noi dacă suntem aşa cum vor ei să fim şi atunci îi minţim. Jucăm un rol şi începem să săpăm prăpastia. Din prea slăbiciunea egoismului căutăm acest control. Vrem să-i avem cu preţul vieţii noastre. Şi, când ne dăm seama că viaţa este nepreţuită, trebuie să distrugem tot ce am construit. Doamne, ai milă de mine şi ajută-mă să-mi găsesc drumul fără măşti.”

Paginile scrise de Chris Simion mi-au arătat o altă perspectivă a vieţii, m-au adus în punctul în care am înţeles puterea pe care o am în interior, mi-a deschis sufletul şi ochii şi mi-a dat impulsul de a-mi regăsi pacea sufletească.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest