Poezia încălzește și inima cea mai înghețată

Poezia încălzește și inima cea mai înghețată, iar gheața topită se transformă în speranța pierdută cândva demult.

Poezia

Imagine via pinterest.com

Scriu poezii de prin clasa a 8-a și nu am încetat să o fac nici până în ziua de astăzi. Nu exista o rutină, nu scriu zilnic și nu postez zilnic versuri calde, însă atunci când o fac, o fac cu toată inima.

Eu nu-mi gândesc poeziile, nu le creez cu imaginația, ci cu inima; cu inima și cu trăirile ei. Degetele scriu ceea ce inima dictează, ceea ce bătăile sacadate ale inimii și respirația accelerată încearcă să spună.

Nu scriu poezii pentru că trebuie și nici nu pot scrie poezii la întâmplare, pentru că mi se cere să o fac. Nu aș putea.

Într-un univers greoi, poezia este gara tuturor dorințelor și visurilor ce ne țin pe norul de plutire atunci când vrem să scăpăm din haosul zilnic. Am scris poezii care i-au făcut să plângă pe unii, iar pe alții să viseze. Scriu când simt că trebuie, când ceva din mine a strâns emoții puternice.

Jose Luis Borges spunea:
“Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc.”
Și îi dau dreptate.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest