Scrisori pentru fiicele mele

După cum am promis cu câteva postări în urmă, am revenit cu recenzia cărţii “Scrisori pentru fiicele mele” scrisă de Elizabeth Noble.

Elizabeth Noble, una dintre cele mai apreciate scriitoare contemporane, este autoarea a şapte romane care au ajuns în Top 10 al bestsellerurilor întocmit de Sunday Times (este cel mai bine vândut ziar de calitate de duminică din Marea Britanie). Subiectele pe care le-a ales în cărţile sale au impresionat milioane de cititori, printre care şi pe mine în romanul “Scrisori pentru fiicele mele”, citit în mai puţin de 3 zile.

Scrisori

Imagine via Litera.ro

“Scrisori pentru fiicele mele” este un roman plin de sensibilitate, de iubire şi de credinţă. Credinţă în dragoste, în familie, în viaţă. Iubitoarea, calda şi înţelepta Barbara, mamă a 4 fete minunate şi a unui soţ extraordinar, a fost întotdeauna stâlpul, piatra de temelie a familiei până în momentul în care află că suferă de cancer şi că viaţa ei va fi mai scurtă decât şi-ar fi închipuit. Deşi nu-şi doreşte să moară, aceasta acceptă într-un final şi se hotărăşte să le scrie fiicelor ei câte o scrisoare alături de care le lasă şi un jurnal – jurnalul ei personal.

Lisa, Jennifer, Amanda şi adolescenta Hannah suferă enorm după pierderea mamei lor deşi nu toate îşi pot exprima sentimentele şi gândurile de la bun început. Lisa, trecută de 30 de ani, nu este în stare să îşi asume un angajament lângă omul pe care-l iubeşte; Jennifer, prinsă într-o căsătorie în care nu ştie dacă mai are vre-un rost sau nu, deşi iubeşte, este confuză şi mai mereu ţâfnoasă. Amanda, tânăra şi aventuriera Amanda, călătoreşte din adolescenţă şi nu apucă să-şi vadă mama înainte să moară (poate din laşitate sau poate din prea multă durere), fapt ce o răneşte profund. Într-un final ajungem şi la Hannah, o adolescentă la început cu picioarele pe pământ, apoi devenind o rebelă, care mai are încă foarte multe de învăţat dar care, deşi dă impresia că e cea mai puternică dintre toate, suferă la fel de mult pierderea mamei sale.

“Scrisori pentru fiicele mele” este un roman sensibil. E adevărat, gusturile nu se discută, însă eu vi-l recomand cu toată încrederea.
Citindu-l m-am regăsit în multe momente înşirate pe paginile alb-gălbui şi am simţit atâtea emoţii pe cât ar fi dorit scriitoare să simtă cititorii ei.

2 Comments on Scrisori pentru fiicele mele

  1. Trebuie sa citesc si eu. 🙂

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest