Anotimp. În suflet.

833bacb44297281cf08f581ed7c23630

„ Avea buzele sângerânde de când îşi muşca buzele ca într-un tic nervos, însă n-o mai durea. I-am ascultat inima bătând; bătea şi răsuna în încăperea mică precum un ceas. I-am întins pachetul şi a scos o tigare. S-a jucat cu ea câteva clipe plimbând-o printre degete, apoi a apropiat-o de buze. M-a privit şi a aşteptat tăcută să i-o aprind.
A tras un fum şi-a tuşit. Nu mai fumase de mult; nu mai suferise de mult…
S-a întins uşor pe pat şi-a început să plângă. Pentru prima dată după atâtea luni a plâns cu tot sufletul- o durea. Nici măcar cele 3 pahare de vin nu o mai calmau. Focul mocnea în inima ei.
-Şi acum, ce fac?
-Vorbeşte cu inima.
-Nu mă ascultă !
-Ascult-o tu pe ea.
-E prea laşă…”

2 Comments on Anotimp. În suflet.

  1. Inima nu e lasa, noi suntem.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest