Libera gandire- dezamagire!

603593_695505320488341_2037636209_n

Am ştiut întotdeauna că oamenii sunt răi, sunt cruzi şi fără milă dar până unde se poate ajunge?!
Am ajuns să văd câini bătuţi, maltrataţi… omorâţi şi pentru ce?!
Nu, nu e vorba de faptul că au fost luaţi câinii agresivi de pe stradă şi li s-a ” dat ce merită”, nu! E vorba de câini furaţi de la porţile oamenilor şi de pe proprietăţi păzite de aceştia şi maltrataţi… până la moarte…
Cum e posibil aşa ceva?!
Da, ştiu ce-o să-mi spuneţi” La copilul acela omorât de câine nu te gâdeşti?”
Pai ba da, mă gândesc! Dar voi şi restul când veţi înţelege că ei nu au raţiunea pe care o avem noi? Ca dacă ei se simt atacaţi ori în pericol se apară?! Că sunt nişte biete fiinţe pe care DUMNEZEU le-a dat pe acest pământ!
Cine suntem noi să abuzăm de putere?! Prin anumite mijloace suntem mult mai puternici decât ele!
Da, şi mie îmi e teamă într-o oare care măsură de ei… mai exact de maidanezii care nu ştiu o”conduită”, maidanezii pe care nu i-a dresat nimeni şi nu i-a obişnuit nimeni să iubească. Dar sunt aşa pentru că n-au simţit niciodată iubirea unui om!:)

Pe lângă toate astea, au fost şi atâtea cazuri în care câinii au salvat o viaţă ! Asta se ia vreodată în considerare!? Nu!

Sunt pur şi simplu revoltată şi mă doare. Mă doare să-i văd aşa. Slavă celor ce mai luptă pentru ei şi pentru adopţii ori pentru a-i recupera!

2 Comments on Libera gandire- dezamagire!

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest