Spre infinit

Mă urci pe culmi înalte,
de fericire pline
şi mă arunci cu patimă
înapoi spre tine.

Îmi mângâi chipul blînd
în fiecare seară
şi-apoi îmi săruţi ochii
parcă pentru ultima oară.

Şi mă-nfior la gândul
că ai putea pleca,
şi-mi bate inima în piept
şi am să mor de-ar fi aşa.

Tu, chip frumos, chip luminos,
în aste vieţi depline,
iubeşte-mă şi ia-mă
oriunde pleci, cu tine.

2 Comments on Spre infinit

  1. Mă întreb daca e ceva ce ne seacă mai rău pe interior decât gândul că persoana de lângă noi ar putea pleca.

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest