Vacanta si inca ceva

V-am scris în postările trecute faptul că am avut ocazia să ajung pentru a doua oară în Italia. A fost o călătorie în scopul unui loc de muncă însă după terminarea acestuia mi-am luat şi câteva zile bine meritate de vacanţă.

A fost într-adevăr prima mea vacanţă cu adevărat frumoasă şi asta nu doar pentru că m-am aflat într-un loc frumos cu soare şi mare ci şi pentru că nu am fost singură-am avut cu cine împărţii bucuria.

Marea este absolut superbă, nisipul fierbinte dar mulţumitor, briza îţi dă o senzatie de liniştire nemărginită iar locurile vizitate sunt cu adevărat frumoase.Şi, pentru că îmi place să călătoresc, am ajuns şi în interesantul oraş al Toscanei, Pisa.

M-au impresionat atât oamenii care sunt extrem, poate uneori exagerat de calmi şi m-a impresionat şi bucuria şi prietenia cu care te întâmpină.

Vă las, deci, câteva imagini cu locurile frumoase pe care le-am văzut şi vă îndemn, ca atunci când aveţi ocazia, să vizitaţia şi primitoarea Italie.

Picture 001

Picture 002

Picture 003

Picture 004

Picture 005

Picture 006

Picture 010

Picture 011

Picture 012

Picture 013

Încă încerc să înţeleg cum a făcut asta!

Picture 014

Picture 015

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest