Unic.

La început nu am fost prea încantată să fac şcoala asta, nu mă interesa nici în cel mai minim procent şi întotdeauna mi-am spus ”Asta nu e de mine!E prea mult!”. Cu toate astea, la dorinţa părinţilor mei, am intrat în acest joc. M-am plâns mult la început şi-mi doream foarte mult să pun punct ”jocului” ăstuia căruia nu-i cunoaşteam paşii absolut deloc.Totuşi, pe parcurs, am început să mă obişnuiesc cu sau fără voia mea. Ieri s-a întamplat ceea ce nu m-am gandit vreodată. Acum dau dreptate celebrei vorbe”Niciodată să nu spui: niciodată!”

Sa fiu mai explicită, fac şcoala de asistenti medicali. Bun. Cum spuneam, niciodată să nu spui:niciodată. Am ajuns la prima mea zi de practică în spital şi nu am fost cine ştie ce încantată de faptul că trebuie să merg acolo, să văd atâţia oameni bolnavi, suferinzi…de fapt era un gând destul de înfiorator. Dar, Doamne!…nu pot să regret ziua aceea. Din momentul în care am intrat acolo m-au năpadit o mie şi una de sentimente şi gânduri. Am văzut oameni cum nu-i mai văzusem niciodată:răpuşi. Oameni care numai privindu-te în ochi te făceau să vrei să le scoţi toată durerea şi s-o arunci cât mai departe, să le alini sufletele cu o strângere de  mână.

Am ajuns la un moment dat la Reanimare. Nu se poate explica în cuvinte ce am vazut acolo şi nici măcar nu vă pot explica ce-am simţit. Am fost copleşită. Am luat de mână o bătrânică care, la un moment dat, m-a strâns foarte tare. Am simţit, în acea strângere, neputinţa ei şi dorinţa disperată de a se ridica de acolo. Am ajutat-o să mănânce şi am vorbit cu ea. Avea ochii limpezi şi plini de căldură. Oare cum mai poate exista atâta căldură în ochii şi sufletul unui om răpus? M-a durut. M-am gândit la bunica mea care a trecut prin asta dar care, multumesc lui Dumnezeu, e lângă noi şi e mai bine. Ieri am învăţat o lecţie importantă: am învăţat că sufletul omului preţuieşte…, rectific, nu are pret!!! Nu hainele, nu bijuteriile, maşinile şi casele scumpe şi nici călătoriile şi vacanţele exorbitante contează cu adevărat. Ne plângem pentru fiecare lucru minor, dar oare, când ajungem în asemenea loc nu ne dăm seama că de fapt sănătatea sufletului nostru, a trupului şi a inimii noastre contează cu adevărat?Cum oare putem simţii dragostea, bunătatea, fericirea, credinţa fără sănatatea de care atârnăm cu toţii atât de mult?

Asta m-a ambiţionat destul de mult şi m-a facut să înţeleg ce trebuie să fac. Nu-mi cunosc viitorul, poate destinul meu va fi în alta parte, făcând cu totul altceva, însă ştiu sigur că am să continui să-mi vindec singură sufletul, trupul, mintea şi inima şi am să fiu sprijin pentru cei dragi mie, cei care strângându-mă de mână îmi vor da putere să le fiu alături.

8 Comments on Unic.

  1. Veeeeezi ??? Nu degeaba se spune : “Tot răul spre bine !” 😀

  2. Și eu am studiat Facultatea de asistenți medicali, si am lucrat pentru o perioadă la Pediatrie 2 Cluj Napoca.:).
    Dumnezeu sa fie cu tine in tot ceea ce faci!

  3. Toate cu un scop si toate la timpul lor

  4. Daca totusi alegi sa ramai in aceasta “bransa”, sper sa ramai la fel de sincera si de usor de atins cum ai fost in prima zi de practica.
    Foarte rar vezi doctori, asistenti sau brancardieri carora sa le pese sau sa se uite macar cu un zambet la vreunul dintre pacienti, daca nu sunt cotizanti.
    Pe scurt? Ramai atasata, sincera si calda. Zambeste. Vei primi inapoi ceva mult mai important decat banii.

    • Iti multumesc. Sunt mai mult ca sigura ca voi primi inapoi ceva mai important decat banii.Oricum,doar simpla strangere de mana sau zambetul de fata unui bolnav imi da tot mai multa ambitie.

  5. De aceea cea mai mare bogatie a unui om este sufletul.
    Te imbratisez. :*

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


Pin It on Pinterest